Vă citez mai jos o postare de Facebook a Mihaelei Michailov. Menționez introductiv că nu știu cu ce se ocupă doamna, pentru că nu o cunosc și nu i-am cercetat încă profilul. M-am trezit cu postarea dumneaei pe peretele meu. Probabil că Facebook, știind că am acest blog, îmi servește plin de generozitate materiale și surse de inspirație. Dar m-am uitat la orașul de reședință și scrie că locuiește în București. Prin urmare, trag concluzia că dialogul de mai jos s-a purtat între două eleve bucureștence: Două tinere, în autobuz, vorbesc despre cărți și BAC. - Mă-ntreabă maica-mea în fiecare zi cu ce-mi umplu ziua. Îi zic „mă văd cu oamenii” și zice „nu citești și tu ceva?” - Și maică-mea la fel. Gen că acum vine BAC-ul și am citit doar „Harap Alb”. - Integral? - Integral. - Eu am citit „Moara cu noroc”. Dar gen chiar integral. Și mi-a plăcut că e ca un thriller cu mafia. Ce mă enervează la BAC e că nu ne lasă cu mințile noastre să gândim liber, să interpretăm noi, gen ce ajunge la noi. Ne...
Era un motel de la marginea orașului, cu mobilă ieftină, lenjerie de pat care mirosea a detergent industrial și candelabru spart. Locul unde mergi nu de plăcere, ci din necesitate. Și tocmai asta era problema lui Ion și a Mariei: necesitatea. Căci Ion era însurat cu Viorica, Maria era măritată cu Gheorghe, iar perechile lor nu aveau nicio bănuială cu privire la escapadele celeilalte jumătăți. Ceea ce, dacă ne gândim bine, este o formă de fericire. În seara respectivă, Ion, care nu era un om al cuvintelor, rezumându-se de obicei la discuții despre facturi, politică și meciuri de fotbal , era relaxat și satisfăcut, după ce tocmai consumase aventura cu Maria și o sticlă de bere. Și privind trupul dezbrăcat al Mariei sub clarul de Lună facilitat de draperiile lipsă, simți că se trezește în el o stare pe care nu o mai trăise de la nunta cu Viorica. O voce care parcă nu era a lui i se urcă în gât și de acolo ieșiră cuvintele următoare, care îl mirară chiar și pe el: - Mărie, ești divină! Mar...